Sensibilitatea dentară – o afecțiune frecventă

7 apr. 2017 Stomatologie

De câte ori nu te-ai plâns că trebuie să renunți la băuturile cu gheață sau la dulciurile preferate din cauza disconfortului creat la nivelul dinților tăi? De cele mai multe ori ai ales să ignori problema, fiindcă, aparent, nu prezenta riscuri care să te pună pe gânduri.

Sensibilitatea resimțită la nivelul dinților este o afecțiune de ordin stomatologic cu care se confruntă un număr tot mai mare de oameni. Aceasta este întâlnită cu precădere la persoanele care au o vârstă înaintată, însă simptomele dinților sensibili pot apărea de timpuriu. Studiile demonstrează că cele mai expuse acestei probleme sunt persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.

Potrivit unui studiu realizat de către IPSOS în anul 2012, 80% din populația din România are probleme dentare, iar 3 din 10 români suferă de ceea ce se numeşte hipersensibilitate dentinară, ale cărei efecte se accentuează ca urmare a consumului de băuturi şi alimente foarte calde sau reci (91%), alimente dulci sau acre (50%), a expunerii la condiții meteorologice nefavorabile: aer rece (47%) sau din cauza unui periaj incorect.

Contacteaza-ne pentru o programare!

Pentru a face o programare nu ezita sa iei legatura cu unul dintre specialistii Dental Excellence

Care sunt cauzele sensibilității dentare?

Te-ai întrebat vreodată care sunt cauzele sensibilității dinților tăi? Adesea, tratezi cu indiferență aceste probleme ce pot avea ulterior urmări destul de grave asupra sănătății tale orale. Atât absența periajului regulat, cât şi efectuarea acestuia într-un mod abraziv, contribuie la apariția unei sensibilității a dinților tăi, urmate de alte afecțiuni mai grave în lipsa unor măsuri de prevenire a acestora.

Durerea provocată de sensibilitatea dinților este de obicei bruscă, neprevăzută, de scurtă durată şi receptată ca o senzație de furnicătură sau străfulgerare la nivelul dinților. De ce apare această situație? Stratul din jurul dintelui numit dentină este acoperit de smalț şi de gingii. În momentul în care smalțul dinților tăi este afectat, acesta oferă o protecție tot mai mică, iar odată cu retragerea gingiilor stratul de dentină este expus acțiunilor externe – acizilor şi schimbărilor de temperatură.

Prin urmare, sensibilitatea dentinară ar putea fi o cauză a afecțiunilor parodontale (retragerea gingiilor, a fisurilor şi a subțierii smalțului), ca urmare a vârstei înaintate sau a unui periaj necorespunzător. O altă cauză a acestei afecțiuni este produsă de cariile netratate la timpul potrivit şi de manifestarea unor presiunii asupra dinților prin încleştarea sau scrâşnitul acestora (bruxism).

De asemenea, recurgerea la utilizarea îndelungată a anumitor produse şi substanțe pentru înnălbirea sau curățarea dinților tăi trebuie să se realizeze sub îndrumarea unui medic stomatolog, dat fiind faptul că acestea ar putea conduce la creşterea sensibilității dentare, deloc îmbucurătoare pentru „viața” dinților tăi.

Cum se tratează sensibilitatea dentară?

Pentru a preveni sau a evita apariția sensibilității dentare trebuie acordată mai multă atenție modului în care decizi să ai o igienă orală. În primul rând, alege să utilizezi o periuță de dinți cu peri moi şi o pastă de dinți cu fluor sau pentru dinți sensibili, în măsura în care să-ți permită o curățare eficientă a acestora. În subsidiar, recurge la o periere corespunzătoare a dinților, în jos şi în sus, în vederea protejării smalțului şi a țesutului gingival. Un rol important îi revine şi utilizării aței dentare, ce împiedică depunerea resturilor şi instalarea tartrului pe dinte. În al treilea rând, acordă o atenție mai mare alimentației și evită sucurile carbogazoase, dulciurile şi alimentele prăjite, care favorizează apariția problemelor dentare. În al patrulea rând, consultă medicul stomatolog în mod periodic pentru verificarea de rutină a sănătății dinților tăi.

Un prim pas în diminuarea sensibilității tale dentare şi ulterior a tratării acesteia este identificarea cauzelor, iar în funcție de gravitatea situației, este indicat să urmezi un tratament recomandat de către medicul stomatolog. Spre exemplu, sensibilitatea dentinară provocată de scrâşnitul sau încleştarea dinților presupune apelul la un tratament clinic mult mai riguros.

Progresul înregistrat în domeniul medicinei dentare a permis apariția unei paste de dinți cu clorură de sodiu, în măsură să protejeze învelişul sensibil al dinților şi să stopeze pătrunderea stimulilor de temperatură la nervul acestora.

Nu lăsa ca neglijența şi teama de cabinetul stomatologic să stea în calea propriei sănătăți a dinților tăi, respectarea regulilor de igienă orală şi controlul regulat la medic te vor ajuta să te bucuri de un zâmbet frumos şi sănătos în fiecare zi.

Search
+

Folosim cookie-uri pentru a oferi o experienta de navigare personalizata.

Privacy Settings saved!
Setari cookie

Aici iti poti gestiona setarile privind cookie-urile folosite de site.

Cookie-uri de marketing folosite in general pentru remarketing si pentru personalizarea continutului site-ului.

Folosim Adroll pentru servicii de remarketing / afisare bannere.
  • __adroll
  • __adroll-fpc
  • __consent

Folosim cookie-ul Facebook pentru servicii de remarketing si personalizare continut.
  • facebook

Folosim Tawk.to pentru a va oferi functionalitatea de chat.
  • TawkConnectionTime

Refuz toate
Accept tot
WhatsApp
1